Ce știi despre seleniu ?

Sunt absolut convinsă că ai auzit despre seleniu. Și că ar fi important pentru organismul nostru. Și că poți să ai deficit de seleniu. Dar……de ce o fi așa de important pentru buna funcționare a corpului ?

Haideți să vedem împreună ce face acest mineral, numit esențial, pentru noi. De ce esențial ? Deoarece corpul nu îl poate sintetiza prin forțe proprii , ci trebuie să îl obținem prin alimentație.

Så intrăm direct in subiect. In primul rand, corpul nu are nevoie de cantități imense de seleniu, dar mici cantități sunt imperios necesare pentru metabolism și, mai ales, alaturi de magneziu și iod, pentru buna funcționare a tiroidei.

Seleniul este un antioxidant puternic

Am amintit în multe din articolele mele că oxidarea este un proces pe care vrem sa îl încetinim, sa îl evitam, ideal, sa îl stopăm. Oxidarea duce la acumularea așa numitor ROS= reactive oxygene species. Adică, radicali liberi acizi, care contribuie la inflamație, boala, îmbătrânirea, lezarea celulelor.

Hotărât nu vrem  prea multi ROS.

Acum e așa. Acești radicali acizi apar normal in cursul proceselor de metabolism din corp. Nu putem opri metabolismul. Și, daca se afla în proporții acceptabile, nu sunt periculoși.

Dar stresul, fumatul, dieta inadecvată, consumul de alcool poate duce la producția în exces a acestora și…….. boală, leziuni celulare. Este așa numitul stres oxidativ al celulei. In final, prin efecte repetate, poate duce chiar la dezvoltarea cancerului, dar și a celorlalte boli grave: Alzheimer, accident vascular, infarct, boli de inima, îmbătrânire prematura, boli de piele, etc.

Seleniul  acționează prin neutralizarea acestor acizi, ceea ce diminuează stresul pe celulele.

Lipsa de seleniu = stress pe corp .

 

Seleniul poate reduce riscul pentru anumite tipuri de cancere

Cancerul nu are doar o cauză. Dar, nu dezbat despre acest topic acum. Dar, printre cauze se afla stresul oxidativ repetat asupra celulelor, până când o celulă  devine atât de defectă încât  o ia razna și scăpa de sub control, inmultindu-se haotic.

Se pare că mecanismul de protecție al seleniului se manifesta la nivelul unui material genetic important al corpului nostru , care se numește ADN.

Un material de specialitate publicat pe PUBMED CENTRAL a revizuit  rezultatele a 69 de studii în care au fost incluse 350 000 de persoane. Concluzia a  fost că persoanele care au prezentat valori ridicate ale concentrației de seleniu în sânge au avut rezultate mai bune in  cursul tratamentelor îndreptate împotriva a diverse tipuri de cancere ( sân, plămâni, prostată ).

 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4073179/

 

Seleniul poate contribui la sănătatea inimii tale

O dieta bogata in seleniu poate ajuta la scăderea riscului de  îmbolnăvire a inimii și vaselor de sânge.

O alta analiză a mai multor studii a concluzionat că o creștere cu 50%  a concentrațiilor de seleniu din sânge a fost asociată cu o scădere de 24% a bolii ischemice de inima ( adică, a bolii de inima care duce la angina/ dureri in piept și/ sau infarct ).

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17023702

Seleniul scare  nivelul unei analize de sânge cara arată că există inflamație in corp. Poate că ați auzit despre această analiză. Se numește CRP= proteina C reactivă.Scazand valorile acestei analize, ce înseamnă ? Că seleniul poate diminua inflamația din corp.

De asemenea, seleniul crește concentrația de glutation, unul din cei mai puternici antioxidanți pe care corpul ii are la dispoziție.

 

Seleniul poate ajuta in prevenirea bolii Alzheimer

O boală înfiorătoare. Să pierzi tot contactul cu lumea, cu familia, cu tine însuți și cu amintirile tale .

Exista date științifice care evidențiază faptul că stresul oxidativ ( despre care am vorbit puțin mai sus ) este implicat în apariția bolilor numite neurodegenerative . Aici putem aminti Alzheimer, Parkonson, scleroza multiplă.

O serie de studii au putut demonstra că pacienții cu boală Alzheimer au nivele mici de seleniu în sânge.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24668390

Ca dovada, exista studii care au putut stabili că administrarea de seleniu ( atât ca supliment alimentar, cât și prin îmbogățirea dietei cu produse care conțin seleniu ) a  dus la îmbunătățirea memoriei pacienților cu Alzheimer.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21775560

 

Seleniul asigura sănătatea tiroidei

De fapt, tiroida este organul din corp care conține și necesită cea mai mare cantitate de seleniu raportat la celelalte organe.

Nu numai că seleniul asigura protecție împotriva stresului oxidativ in tiroida, dar este și un cofactor important în producția de hormoni tiroidieni. Nu putem funcționa optimal daca tiroida nu funcționează perfect. Nu putem trai fără tiroidă.

Deficitul de seleniu a fost asociat, in diverse studii, cu boala Hashimoto, tiroidita autoimuna și hipotiroidia.

https://academic.oup.com/jcem/article/100/11/4037/2836081

Încă nu a devenit o rutina ca personalul medical sa recomande seleniu persoanelor cu boli de  tiroidă, deoarece, spune-se că nu există suficiente studii care să sprijine o astfel de abordare terapeutică.

 

Seleniul stimulează sistemul imun ( adică, sistemul de apărare al corpului )

Ca så ne apărăm in fata infecțiilor, toxinelor, cancerului, etc, avem nevoie de sun sistem imun puternic și sănătos.

Seleniul scade stresul oxidativ, deci, diminuează inflamația și stimulează producerea de anticorpi.

Pentru exemplificare voi cita un studiu care afirmă că deficitul de seleniu la pacienții cu HIV creste riscul de progresie a bolii și de deces , pe când suplimentarea cu seleniu a condus la mai puține spitalizări și a îmbunătățit calitatea vieții pentru acești bolnavi.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3066516/

 

Surse alimentare de seleniu

  • Nucile braziliene: o singura nuca braziliana ( adică, 5 g ) conține 137% din necesarul  zilnic recomandat de seleniu pe zi. De asta o să vedeți curiozități de genul 5 sau 10 g nuci braziliene prin rețetele mele. Îmbin utilul cu plăcutul. O gustare și niște seleniu.
  • Halibutul( un peste ) asigura 106% din RDI ( aportul zilnic recomandat ).
  • Tonul, scoicile, semințele de floarea soarelui, ciupercile shiitake și carnea de pui  asigura procente intre 77%- 50% din RDI.
  • Cu procente mai mici , dar semnificative  ( 44-36 % ) vin ouăle și sardinele.

Ei, acum , probabil, fuga la farmacie să îți iei suplimente cu seleniu.

Înainte să faci asta, ar fi bine să îți faci analize, pentru că există și reversul medaliei. Prea mult seleniu.

Selenoza ( excesul de seleniu ) nu apare în cazul aportului de seleniu prin intermediul dietei, ci odată cu suplimentarea artificiala, cu pastile.

Simptome :

  • Căderea părului
  • Amețeli
  • Greața și vărsături
  • Tremurături
  • Dureri musculare

In cazuri fatale poate duce la infarct, insuficienta renala și moarte.

Poate e mai sigur sa iti testezi seleniul înainte să te decizi sa iei  pastile și să te consulți cu medicul tau.

Sper sa va fie de ajutor !

Be keto Be happy !

Surse imagini

Pixabay

Image Search Man

http://www.stylecraze.com

http://www.amplexhearing.com

http://www.minnesotamonthly.com

http://www.onhealth.com

http://www.btf.thyroid.org

http://www.everydayhealth.com

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: