Derivate din lapte de capră versus derivate din lapte de vacă

În multe articole de ale mele, chiar și rețete, o să întâlniți afirmația mea că e mai bine să consumați lactate de capră decât lactate de vacă. Nu sunt un ” guru ” care cere să fie crezut pe cuvânt. Încerc mereu să argumentez științific ceea ce afirm.

Acest subiect a ieșit pe locul 2 în votarea pe care am organizat-o pe grupul meu Facebook ” Living la vida keto “,  fiind depășit, ca  sferă de interes, de subiectul ” făina de migdale “. Așa că, după ce am rezolvat locul întâi, urmează ….locul 2. Simplu !

Laptele și derivatele din lapte ocupă un loc important în nutriție, la nivel internațional. Iar grăsimile din lactate sunt foarte folosite în keto și low carb. Ni s-a tot spus  că un consum adecvat ( adecvat însemnând conform unor recomandări făcute de nutriționiști și știință ) de lapte și derivatele ne asigură calciul din oase.

Lapte, De Sticlă, Proaspăt, Sănătos

 

Ce reprezintă laptele ?

Laptele reprezintă secreția glandelor mamare , la mamifere,fiind  necesar pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a descendenților, puilor. Secreția apare după naștere. Poate fi stimulată sau inhibată prin administrarea de hormoni .

Animale, Pet, Capră, Ied, Fermă, Copil

 

Din ce este compus laptele ?

Laptele ( indiferent de animalul de la care provine ) este compus din:

  • apă
  • lactoză ( zahărul din lapte )
  • grăsimi
  • proteine
  • micronutrienți ( vitamine și minerale )
  • colostrum ( care conține anticorpi ce protejează puiul de infecții )
  • factori hormonali de creștere ( necesari pentru dezvoltarea descendenților )

Vacă, Alimente, Fermă, Animale, Coarne

Laptele de vacă ( o să mă refer la laptele neprocesat )

  • are un pH care bate spre alcalin ( 6,4-6,8 )
  • grăsimile sunt reprezentate de trigliceride , colesterol liber, acizi grași liberi ( acid linolenic și linoleic ),  fosfolipide
  • conține vitamine liposolubile : A,D,E, K
  • minerale prezente : calciu, fosfat , magneziu, sodiu, potasiu, clor
  • conține și vitamine hidrosolubile : din grupul B , vitamina C, acid folic
  • conține o proteină numită cazeină , care interacționează puternic cu fosfatul de calciu prezent în compoziția laptelui
  • conține carbohidrați : lactoză, glucoză, galactoză și alte oligozaharide. Lactoza  îi conferă gustul dulce și reprezintă 40% din carbohidrați. Lactoza  este compusă din glucoză și galactoză.
  • Cazeina  este proteina din produsele lactate. Cazeina se conglomerează în micelii, care se leagă de fosfatul de calciu. În laptele de vacă exista 4 tipuri de cazeină : alfa s1, alfa s2, beta și kappa.

 

Cazeina este  răspunzătoare pentru diversele efecte inflamatorii și alergizante ale laptelui și derivatelor. Omul poate fi, de asemenea, intolerant la lactoza din laptele de vacă. Inflamație înseamnă boală. Alergie înseamnă inflamație= boală .

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24986816

 

Cazeina reprezintă 80 % din procentul total de proteine din laptele de vacă ( față de 55% în laptele de la iapă , de exemplu ). Adică, o cantitate foarte mare de cazeină este prezentă în laptele de vacă. Deci, și în derivate.

 

Părerile legate de pericolul pentru sănătate al cazeinei nu sunt deloc comune. Dar, să ne uităm la niste studii .

 

În studiul al cărui link îl pun mai jos, s-a demonstrat că creșterea tumorilor canceroase la șobolani a fost mult stimulată de hrănirea lor cu o dietă care conținea mai mult de 10% cazeină . Aceleași tumori canceroase au scăzut în dimensiuni când conținutul de cazeină din alimentație a fost redus sub 5%.

 

https://academic.oup.com/ajcn/article/85/6/1667/4633159

 

Se pare  că efectele cele mai dezastruoase ale cazeinei, asupra sănătății noastre, le au variantele A1 și A2 ale  beta cazeinei. 

 

A1 beta cazeina pare o bombă cu ceas. Induce formarea unui produs care este un opioid natural și eliberarea de histamină, substanță cunoscută că declanșează alergiile ( că iei antihistaminice când ai alergie, înțelegi ?! ) , deci inflamația.  A1 beta cazeina poate reprezenta un factor de risc pentru bolile de inimă, diabetul de tip 1 și sindromul de surditate acută la copii.

 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1374738

Diabet Zaharat, Stop, Sânge, Zahăr

Digestia cazeinei A1 este un proces laborios pentru corp și poate conduce la o serie de reacții adverse severe ( dureri abdominale, disconfort abdominal , constipație,  balonare ).

https://nutritionj.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12937-016-0147-z

 

Cum poți evita consumul de cazeină beta A1  și totuși să poți consuma produse lactate din lapte de vacă ? Nu poți ! Trebuie să renunți la ele.

 

Cercetătorii sugerează că laptele și derivatele din lapte de vacă sunt greu de digerat de către sistemul nostru digestiv, deoarece ne-ar lipsi enzime cheie care să ajute la digestia completă a proteinelor  din structura lor. De asemenea, se pare că ne pierdem abilitate de  a digera complet lactoza din lapte odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce duce la o intoleranță, cu inflamarea și distrugerea peretelui intestinal. De asemenea, se pare că laptele de vacă ( prin extrapolare și derivatele ) duc la absorbția deficitară a unor micronutrienți extrem de importanți pentru corp: fierul și cuprul.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11949871

 

Laptele de capră-avantaje față de laptele de vacă

  • Moleculele de grăsime din laptele de capră sunt mult mai mici ca dimensiune față de cele din laptele de vacă. Bine, bine . Și ce înseamnă asta ? Asta înseamnă că sunt mai ușor de asimilat și de digerat în mucoasele tubului digestiv, datorită unei  penetrări mai ușoare de către enzimele digestive. Cartoful tăiat cubulețe fierbe mai repede decât cel preparat întreg, nu ?
  • Este omogenizat în condiții naturale. Laptele de vacă se separă  dacă îl lași timp îndelungat la temperatura camerei. De aceea este supus procedurii industriale de omogenizare. Laptele de capră nu necesită o asemenea procesare.
  • Conține mai puțină lactuloză ( zahărul din lactate ). Asta îl face mai ușor de digerat și mult mai bine tolerat.
  • Este mai puțin alergizant și inflamator . Conține cu 89% mai puțină cazeină beta A1.
  • Conține cu 13% mai mult calciu decât laptele de vacă, cu 25% mai multa vitamină B6, cu 47% mai multă vitamină A decât laptele de vacă.
  • Conține cantități mai mari de grăsimi bune .
  • Conține MCT ( 30-35% , în comparație cu doar 15-20% în laptele de vacă ). De fapt , numele celor trei acizi MCT – caproic, caprilic și capric – își au originea în cuvântul ” capră “.
  • Formulele de lapte praf din lapte de capră conțin 14 tipuri de probiotice , 5 dintre ele fiind comune cu cele prezente în laptele de mamă . Asta le conferă un avantaj major : promovează creșterea bacteriilor bune din intestinul bebelușului, contribuind la dezvoltarea unui sistem imun puternic, deci, apărare contra infecțiilor. Toată sănătatea noastră în viață este dictată de ce fel de bacterii intestinale avem din perioada când eram mici, imediat după naștere și ulterior. Despre asta, în alte articole.

 

Capră, Copil, Animal, Caprine, Pui

 

Ei, acum știi mai multe despre laptele de capră vs laptele de vacă. Extinzând, și derivatele lactate din ele.

 

Laptele este un nu în keto. Dar , lactatele din lapte de capră -unt, halloumi ( în comerț nu este rețeta originală cipriotă, cu lapte de capră și oaie, ci cu lapte de capră și vacă ), feta, cașcaval , telemea- sunt extrem de grase, pline de proteine bune, MCT.

 

Caprele nu prea sunt crescute închise în ferme. Ele trebuie să zburde, mănâncă verde mereu. Deci, se evită, în general, tratarea lor cu hormoni și antibiotice. Dar, văcuțele, săracele, sunt înghesuite în ferme mari,sunt  super tratate cu hormoni, ca să dea mereu lapte pentru industrie, alimentate total nenatural, cu carbohidrați inflamatori, tratați cu pesticide, ierbicide, insecticide, raticidele, tratate și ele cu antibiotice. Stresate mereu cu aparate de muls. Obișnuiesc să spun că mâncăm stresul animalului, care, devine stresul nostru. Da, e o chestie de chimie celulară. Cum ești tu stresat, așa e și vacă aia care nu are loc să se întindă când a obosit, pentru că sunt 3 vaci pe  un centimetru pătrat. Cum erai tu stresat când venea asistenta să îți facă injecția, așa sunt și ele când li se tot administrează hormoni. Ele ar trebui să stea în staule încăpătoare doar noaptea. În rest, ar trebui să pască pe câmpie, iarbă, nu cereale. Da, trist ! Iar în laptele de mamă,indiferent de specia animală, se elimină orișice din corpul mamei, orice toxină, substanțe de stress, medicamente. Deci, puiuții vor fi și ei bolnavi și stressați. Un cerc vicios, care se termina  în farfuria ta. Mănâncă produse bio, ecologice!

2 thoughts on “Derivate din lapte de capră versus derivate din lapte de vacă

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: