Cart

La ce să mă aștept când postesc 5 zile cu apă-experiență personală

Noi cochetam cu postul de 2 ani de acum. Nu știu al câtelea post cu apă de 5 zile este acesta pe care îl voi discuta azi. Dar, sunt valorile mele de când am postit ultima oară 5 zile , adică din luna ianuarie 2020.

 

Am vrut să postim 2 săptămâni. Am intrat practic în a 6-a zi de post , adică 112 ore. Dar, după ce ne-am băut cafeaua de dimineață , am început, și eu și Victor , să amețim. Până atunci , totul perfect. Știm clar regulile jocului, sare și hidratare, săruri minerale. Și am respectat toate regulile. Dar, corpul ne-a semnalizat, exact în același mod , că există ceva care îl stresează . Nu ne era foame. Nu eram pregătiți să rupem postul. Nu aveam nimic ușor în casă, de mâncare mă refer,  recomandabil de mâncat când rupi postul. Victor s-a dus și a luat niste avocado, eu am pregătit niste chifle vegan. Aveam niște supă de oase la cuburi la congelator. Am încălzit , am pus niște MCT  și oțet din cidru de mere. Am făcut o pastă de avocado, cu mult ulei de măsline , sare și piper  , și am servit cu chifle. Am rupt postul ” blând ” .

Înainte de post facem analize de sânge.

 

Nu am vrut ca postul să devină un stress pentru corp. Ascultăm mereu semnalele .

 

Am ales să vă prezint experiența mea ajutându-mă de imagini grafice și cifre. Pe ici, pe colo, o să mai scriu și câte o interpretare personală a cifrelor. Am ținut un jurnal zilnic și am monitorizat tot ce o să vă prezint în continuare.

 

Iată primul grafic, cu evoluția greutății mele . Nu facem post pentru scăderea în greutate, ci pentru beneficiile autofagiei.  Am slăbit cât am vrut să slăbim, cu ajutorul keto.

 

Se observă o scădere ponderală de 1,8 kg în primele 24 de ore (3,9 kg / 5 zile ). Scăderea de 1,8 kg nu este grăsime. Nu ar fi posibil. E apă. Pentru că mă aflu la vârsta la care hormonii se ” joacă ” cu retenția de apă și sare în corpul meu.

 

 

În ceea ce privește glicemia, veți observa alte cifre decât cele cu care sunteți obișnuiți în România ( e alt sistem de măsură aici ), dar cetoza sangvină are același sistem de măsurare peste tot.

După cum observați, când am început postul eram ” afară ” din keto. Cu o seară înainte am pus de ” lăsata secului “, am mâncat proteină multă  și mai mult de 20 g carbohidrați ( cred că au fost cam 30-35 g /zi ). Mai facem noi chestii din astea, e bine și pentru corp.Dar, cum spuneam, nu trișăm keto cu high carb.

 

Glicemia normală aici e între 4-6  ( sub 4 e considerată hipoglicemie ) . Asta ca să puteți avea un etalon pentru cifrele mele.

 

 

Am făcut și niște poze cu rezultatele mele ( ziua 4 , respectiv , ziua 5 de post cu apă ).

Ziua 4

 

Ziua 5

 

 

Să vedem cum a fost cu tensiunea, pulsul și temperatura corpului.

  • Tensiunea s-a menținut perfect normală , cu valori între 120/80 până la 138/86 mm Hg .
  • Pulsul a fost, de asemenea, în limite considerate perfect normale , 75- 81 bătăi pe minut.
  • Temperatura corpului 35,5- 36,1  grade Celsius.

Eu am o temperatură a corpului mai scăzută de când sunt keto adaptată, deoarece metabolismul nu mai este ” stresat ” , deci , tiroida produce mai puțin hormon tiroidian, cu scăderea temperaturii corpului.

 

  1. Somnul a fost perfect în fiecare zi .
  2. Nivelul meu de activitate fizică : plimbări cu Casper, cățelul nostru, dimineața (20 -25 minute ), dar fac prin rotație cu Victor. În rest, nimic altceva.
  3. Nu am avut nici o poftă , nu am tânjit după mâncare ( dar sunt keto adaptată ).
  4. Stare fizică și psihică de excepție, mai ales din ziua 3 .
  5. Capacitate de concentrare și rezolvare a sarcinilor 1000% ( model turbo ).

Am încercat să țin socoteală cât lichid am băut zilnic, dar, am pierdut șirul. Cel puțin 3 litri pe zi ( adunați din cafea neagră, ceai din ierburi, fără fructe, apă cu suplimentare cu sare Himalaya și săruri minerale ).


Suplimentul de mai sus e cu saruri minerale și ajută la echilibrarea pH -ului. Astae ceea ce folosim noi.
Nu am luat nici un altfel de supliment în afară de cel de mai sus. Nu am nici un medicament pe care să îl iau zilnic.

 

Am vizitat toaleta doar în prima zi, apoi…. liniște și pace. Nu am luat laxative.

 

Asta e experiența mea în cifre.

 

De câte ori sau cât de des  postesc ? Nu am o regulă. Decid când mă decid.Niciodată nu mă stresez că ” trebuie” să postesc. Nu, frate ! Vine așa, de la sine, ca o bucurie.

Citește disclaimerul mai jos !

https://lacra.blog/2018/07/11/blog-disclaimer-declaratie/

 

Be keto Be Happy !

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: