Îndulcitorii artificiali – altfel de droguri ?

Dependența de zahăr este o realitate. Dar, oare, cum am ajuns în această situație ?

Dacă privim în urmă, omul primitiv avea acces la fructe mai dulci. Nu în toate zilele anului, dar când le găsea ( și din experiența proprie știa că sunt dulci ) , știa și că odată cu consumul lor vine o stare de bine fizică, cu multă energie. Asta se datorează secreției de dopamină , hormon al fericirii, printre altele, în sistemul de recompensă al creierului. Deci, am învățat că dulcele ne dă o stare de bine de când lumea și pământul. Și ce mai făcea omul primitiv ? Mânca alimente adevărate, nu diverși substituenți de gust, aromă, miros, alimente procesate, rafinate , care conțin atâtea substanțe că te și sperie ce mănânci. Era o vorbă pe undeva, care mi-a plăcut mult – ” Dacă bunica ta nu știe despre un ingredient dintr-un produs alimentar pe care îl cumperi, atunci nu-l mai cumpăra ! “.

 

Cu mulți ani în urmă nu existau alimentele goale nutrițional, dar, în evoluție, acestea și-au făcut loc în viața noastră , atâta loc încât nu mai este loc de nimic altceva, pentru că am devenit dependenți. Da, de mâncare fără nici o calitate nutritivă.

 

 

Zaharul s-a insinuat și el , încet și sigur, în viața noastră. Fructoza, dulcele din miere și fructe, are o mare abilitate de a transmite corpului nostru că e cazul să punem deoparte grăsime ( am să scriu și despre acest subiect ).

 

Pe parcurs, nici nu se știe când, s-a aruncat și ideea că creierul nu poate trăi decât cu dulce. Gustul amar a fost asociat cu otrava. Dulcele a fost asociat cu siguranța că nimic grav nu se poate întâmpla când obții o asemenea plăcere ca aceea pe care o resimți după ce mănânci dulce. Așa să fie oare ?

 

Mulți din cei care studiază comportamentul nostru alimentar cred că pofta de dulce este o caracteristică apărută din timpuri seculare, odată cu descoperirea fructelor dulci și a mierii.

 

La asta contribuie și recomandările nutriționale pe care le urmăm de zeci de ani : cerealele, zahărul,  fructele  nu sunt periculoase. Mănâncă ! Cât mai mult ! De vreo 4-5 ori pe zi. Și niște gustări. Periculoase sunt grăsimile. Dar, ce nu se spune e că dacă scoți grăsimile ( produse degresate ) trebuie să adaugi ceva în loc. Și ce adaugi atunci ? Da, ai ghicit ! Carbohidrați.

 

Totuși, să fim corecți. Acum suntem avertizați că zahărul e periculos. Și multă lume e conștientă de asta. Și multe studii au dovedit că dietele tip low-carb sunt un stil de viață sănătos. Deci, ce era de făcut în industria alimentară ? Da, ai ghicit ! Îndulcitorii artificiali.

Studiile efectuate arată clar beneficiile dietelor low-carb .

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4428290/

 

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21586415/

 

Se consideră că prin introducerea îndulcitorilor artificiali s-a  menținut dependența noastră de dulce. Practic, am înlocuit un dulce cu alt tip de dulce, un dulce natural cu un dulce obținut artificial .

 

Îndulcitori ” clasici “

  • acesulfamul de potasiu
  • aspartamul
  • neotamul
  • zaharina
  • sucraloza

Primele 4 sunt considerate ” pur artificiale “. Adică sunt produse prin diverse procedee chimice.

 

Alcolii zahărului ( poliolii ) și sucraloza sunt, de fapt, zahăr la care s-au adăugat anumite molecule chimice care împiedică absorbția zahărului sau descompunerea lui în corp. Aceștia au gust dulce , dar trec total neatinși prin corp, nu sunt metabolizați, nu se descompun în moleculele componente în intestin. Deci, nu ajung în sânge. Așadar, zero efect pe glicemie.

 

Alcolii zahărului

  • eritritolul ( foarte mult folosit în keto și LCHF )
  • izomaltul
  • lactitolul
  • maltitolul
  • manitolul
  • sorbitolul
  • xylitolul

Excepție de la regula de mai sus : eritritolul este absorbit în sânge la nivelul intestinului subțire,  dar este eliminat total intact în structură prin intermediul eliminărilor urinare ; 10% poate ajunge în intestinul gros și , atunci, are efecte laxative.

 

Stevia 

 

Este ultimul tip de  îndulcitor zis ” natural ” pe care omenirea l-a descoperit.

 

 

De ce consumăm îndulcitori ?

 

Păi, e simplu. Vrem să simțim gustul de dulce fără a stimula producția de insulină și fără a mai ajunge să tot stocăm grăsime ( datorită excesului de carbohidrați ) , devenind obezi și bolnavi.

 

În teorie este extrem de logic, nu ?

 

Privind lucrurile din acest punct de vedere, îndulcitorii sunt considerați substanțe goale caloric ( pentru că nu sunt absorbite în corp, nu ajung să fie folosite în procesele energetice din corp ). Deci, nu sunt alimente , ci o substanță chimică care ne ajută să menținem starea de plăcere.

 

Când am început keto, am decis să nu gătim deserturi. Bombele de grăsime erau fără vreun îndulcitor. După 6 luni am zis că trebuie să punem și rețete de deserturi pe blog. Și, dacă tot făceam dulciuri , le și mâncam. Logic nu ?

 

După un timp am sesizat că după ce mănânc o felie de tort trebuie să mănânc și mâncare, pentru că mi se făcea foame, în ciuda faptului că tortul conținea și grăsimi în cantități mari, ceea ce ar fi trebuit să îmi confere senzație de sațietate. Așa am pus vreo 2 kg pe mine, într-un interval de timp de 3-4 luni. Atunci am început să mă uit mai atent la îndulcitori ( noi folosim doar eritritol ) . De aici și articolul.

 

Așa cum ziceam și mai sus , logica , în teorie, e așa :

 

  • Consumi îndulcitori + carbohidrați. Îți crește glicemia. Asta duce la secreție de insulină cu acumularea de grăsime.
  • Consumi  îndulcitori . Nu crește glicemia. Nu există secreție de insulină , deci nu există depunere de grăsime.

 

Acum vin veștile neplăcute. Știința a demonstrat că , în practică, lucrurile nu stau chiar așa.

 

Un studiu din 1987 a demonstrat că acesulfamul  de potasiu crește secreția de insulină într-o manieră dependentă de doză. Cu cât mai mare cantitatea de îndulcitor, cu atât mai mare producția de insulină.O lovitură grea pentru industria îndulcitorilor.  Dar, nu exista nici un efect de creștere a glicemiei. Deci, practic, era un vârf de secreție de insulină, fără creșterea glicemiei. În teorie ar fi bine, că asta ar duce la scăderea suplimentară a glicemiei.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2887500/

 

Un studiu similar a demonstrat că , în timp ce zaharina, ciclamatul de sodiu, stevia și  acesulfamul forțează pancreasul să secrete insulină, aspartamul nu are un astfel de efect.

 

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2887500/

 

Studiile efectuate pe șoareci au demonstrat că îndulcitorii nu cresc ei însăși glicemia, dar când , ulterior , sunt consumate alimente ( adesea datorită senzației de foame indusă de scăderea glicemiei ) , glicemia crește mult mai mult decât ar fi normal după consumul acestor alimente.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22561130/

Hai să traducem un pic ce am spus mai sus :

  • Tu mănânci îndulcitori.
  • Glicemia nu crește.
  • Crește secreția din insulină din pancreas.
  • Insulina scade glicemia pe care o ai tu ( care poate fi perfect normală ). Poate atingi hipoglicemia. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/4811558/
  • Atunci, vrei mâncare. Adevărata, nutritivă. Nu artificială.
  • Mănânci un meniu keto.
  • Glicemia crește ( după masă ) cu mult mai mult decât ar fi crescut dacă ai fi  mâncat  doar meniul keto, nu și desertul cu îndulcitor.
  • Glicemie crescută  = insulină în sânge
  • Insulina scade producția de corpi cetonici, frânează scăderea în greutate. Duce la depunerea de grăsimi.

 

Uite că am aflat de ce m-am îngrășat când am început să facem torturi ( și să le și mâncăm ).

 

Există studii epidemiologice care demonstrează că îndulcitorii pot contribui la creșterea în greutate.

 

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18535548/

 

Dar studiile epidemiologice nu sunt de mare încredere, plus că sunt părtinitoare.

 

Ceea ce este mai elocvent este impactul psihologic , adeseori neglijat, al consumului de îndulcitori asupra noastră. Consumul repetat  de îndulcitori și expunerea frecventă la gustul de dulce aduc creierul în situația în care el crede că , de fapt, consumă zahăr. Ca urmare, corpul nostru se pregătește să primească ceva, deci, secretă insulină. Când corpul nu primește zahărul așteptat, dar insulină există, cantitățile mici de zahăr din sânge sunt introduse în celule ( că asta face insulina ). Așa, poate, apare un nivel scăzut al glicemiei pe care creierul îl traduce ca necesitatea de a mânca. De obicei sfârșim prin a mânca mult mai mult decât dacă nu ne-am fi permis indulgența de a mânca un desert keto.

Tort keto ( arhivă personală )

Studiile pe animale au evidențiat că zonele din creier sensibile la gustul de dulce anticipează cam de câtă energie ( calorii ) ar trebui să beneficieze corpul în funcție de gradul de gust dulce al produsului ingerat. Îndulcitorii sunt goi caloric, creierul suferă o mare decepție că nu primește ceea ce aștepta. Adică, aștepta o valiză cu zahăr și primește o valiză goală. Asta duce la situația în care creierul începe sa fie atent, știe că primește zerouri și cere mâncare adevărată.

 

Pentru cei ce doresc să studieze știința din spatele acestor ultime informații ale mele, pun la dispoziție câteva linkuri.

 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4477694/

 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3738222/

 

https://www.researchgate.net/publication/5554515_A_Role_for_Sweet_Taste_Calorie_Predictive_Relations_in_Energy_Regulation_by_Rats

 

 

Deci, ce vrem să obținem consumând îndulcitori ? Plăcerea dată de gustul de dulce ?

 

Există și alte studii legate de pericolul consumului de îndulcitori, până la efectele cancerigene. Nu este subiectul acestui articol. Și sunt sigură că ați citit și știți despre asta.

 

Dacă stau și mă gândesc că efectul metabolic al îndulcitorilor poate rezulta în acumularea de grăsime, poate că nu mai pot spune că îndulcitorii sunt ” goi caloric “. Este doar un gând al meu.

 

Dar, ce efecte au îndulcitorii asupra bacteriilor ” bune” din intestin. Se vorbește acum , peste tot, despre importanța sănătății bacteriilor intestinale. Cum că 80% din răspunsul nostru imun își are originea în fericirea acestor bacterii. Cum că există o ” șosea ” directă de comunicare între aceste bacterii și creier. Și multe alte lucruri extrem de interesante.

 

Ceea ce se știe până în prezent este că mulți îndulcitori artificiali, precum xylitolul, sunt toxici pentru bacteriile de la nivelul cavității bucale, ajutând la sănătatea dinților. De asta există xylitolul în produsele de îngrijire dentară. Sau gumă de mestecat. Dar ce se întâmplă în cazul bacteriilor intestinale ?

Un îndulcitor numit ” Splenda “, care conține sucraloză, are efecte negative asupra sănătății bacteriilor intestinale. Asta face ca intestinul să își piardă capacitatea de a îndepărta substanțele toxice pe care le ingerăm odată cu alimentele sau care rezultă în urma proceselor metabolice din corp. Practic, asta înseamnă că organismul își pierde un aliat pe care îl are în lupta contra eliminării toxinelor. Asta poate însemna un risc crescut de dezvoltare a cancerului.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18800291/

 

Cum perpetuăm dependența de dulce într-un mod artificial 

Ce știm cu toții ?

Pe măsură ce o persoană se tratează , pe perioade lungi de timp, cu medicamente care conțin derivați de morfină, contra durerii, toleranța lor față de morfină crește. Asta înseamnă că au nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a obține același efect.  Corpul se adaptează.

Am văzut un videoclip pe YouTube despre un experiment efectuat pe șoareci. E scurt și la obiect. Demonstrează că plăcerea dată de gustul dulce învinge dependența de cocaină.

https://youtu.be/0EhwcSkShB8

 

Dar, suntem oameni. Și nu suntem perfecți. Și vrem să ne mai bucurăm de câte un cozonac, tort sau prăjitură, fără să ne fie frică că ne îmbolnăvim.

 

Și, am ajuns la stevia. 

Părerea actuală e că ștevia ar fi varianta cea mai acceptabilă de îndulcitor. Dar, așa a fost la început și cu zaharina, nu ?

Acum o să mă întrebi de ce am scris articolul ăsta ?

Tu, Lăcră, ai o mulțime de rețete cu eritritol în blogul tău. Ce vrei să ne dovedești ?

 

Dragii mei, multe din articolele mele sunt rezultatul experiențelor mele , întrebărilor mele.

V-am spus că am început să iau în greutate, deși nu mult, deși nu grav. De ce m-am îngrijorat ? Păi cum să te îngrași când mănânci o dată pe zi , și atunci keto ? Da, și mai pui și un desert alături. Tot keto. Asta a început să mă frustreze. De aici, cercetarea. Și… articolul.

 

Și nu o să mai mănânci deserturi , Lăcră ?

Răspunsul e : ba da. Dar în loc să mănânc zilnic, sau la fiecare sfârșit de săptămână , o să răresc ritmul indulgențelor.

Vă pot spune din experiența mea că, odată ce am început să exagerez cu deserturile keto, începusem să vreau să le am zilnic la îndemână. Deci, dependența de dulce nu a întârziat să apară.

Cumpătarea e rezolvarea. Sau cum zicem noi românii : ” Mai răruț  că-i mai drăguț “.

 

Be keto Be happy !

 

5 thoughts on “Îndulcitorii artificiali – altfel de droguri ?

  1. Confirm, am trait aceleasi experiente. Desi am trait foarte bine fara dulce pentru o vreme, dupa ce l-am experimentat sub forma indulcitorilor keto, am dorit tot mai mult dulce…. Multumim Lacra !

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: