Glutationul – ” regele ” antioxidanților

Ce e glutationul? Ca se vorbeste mult despre el.

Poate ai auzit de glutation. Sau poate nu. Poate iei deja suplimente cu glutation. Sau poate nu.

Astăzi mi-am propus să vă vorbesc despre această substanță miraculoasă, considerată ” the Master ” = șeful, regele antioxidanților. Iar tu vei decide dacă e important să suplimentezi alimentația ta cu glutation sau nu. Deviza mea : ” Citește, filtrează, decide ! ” . Informația este o armă puternică.

Ce e glutationul - antioxidant puternic
Glutationul – ce importanta are pentru sanatatea ta?

Stressul din jurul nostru si din noi

În fiecare secundă a vieții noastre suntem expuși la contactul cu poluanți, toxine, bacterii, virusuri, ciuperci, mucegaiuri. Ba unde mai pui că mai luam și medicamente. Folosim și produse cosmetice pline de substanțe al căror nume nu poate fi scris într-un cuvânt ( apropos de asta, am citit undeva o chestie care mi-a plăcut teribil : dacă bunica ta nu folosea o anumită substanță în mâncare, atunci nu o folosi nici tu ! ) . În fine, într-un cuvânt, corpul este mereu agresat și pus în condiții de a lupta cu diverși agresori.

Stressul oxidativ se referă la toate procesele de oxidare care se produc, inevitabil, în corp și care duc la eliberarea de radicali liberi acizi care produc leziuni celulare ( baza bolilor ) și precesele de îmbătrânire. Nu putem evita 100% oxidarea, dar putem ajuta corpul să minimalizeze efectele ei.

Ce este glutationul?

Aici intervine glutationul .

Glutationul nu este vreo vitamină. Este o moleculă peptidică specială ( peptidele derivă din aminoacizi )  care are cel mai puternic efect antioxidant dovedit până acum iar, pe deasupra, ajută și alte molecule antioxidante cunoscute să își exercite efectele în corp.Practic, glutationul reciclează antioxidanții și se reciclează singur.

Când încărcătură toxică a corpului este prea mare, iar corpul nu mai are resurse de a produce glutation, atunci e de ” belea “. Atunci organismul tău nu mai este protejat față de radicalii liberi, toxine, infecții, cancer. Fiecare om produce celule canceroase, zilnic.

Celulele canceroase sunt celule proprii ale corpului care reușesc, prin diverse mecanisme , să evite așa numita moarte celulară programată ( apoptoza ). Dacă ele scăpă și de efectul antioxidanților , iar sistemul tău imunitar este la pământ, atunci începe să se dezvolte cancerul. Ai sistem imunitar bun, vitamine și minerale, macronutrienți de calitate, curați , antioxidanți și concentrații normale de glutation?  Atunci e perfect ! Corpul tău va reuși să anihileze aceste celule canceroase.

Cu ce se hranește cancerul – calea glucozei

Cum se hraneste cancerul de poate fi asa de agresiv? Dacă știi cu ce se hrănește cancerul, vei știi cum să blochezi accesul nutrienților către celulele canceroase. Și aici mă refer la abordarea unui anumit stil alimentar ( dietă) , precum și la utilizarea de remedii naturale care blochează accesul celulei canceroase către diverșii nutrienți…

Cancerul de san- factori de risc

Cancerul de san – factori de risc. O trecere in revista a conditiilor care reprezinta un risc pemntru aparitia cancerului cel mai frecvent la femei. Statistica alarmanta 2,3 milioane de femei au primit diagnosticul de cancer in anul 2020. Deci, doar intr-un singur an au fost inregistrate 2,3 milioane de cazuri noi de cancer. La…

Cancerul din produsele cosmetice

Cum adică, vei întreba, ” cancerul din produsele cosmetice “? Pai, nu sunt ingrediente sănătoase în produsele de îngrijire pe care le folosesc ? E valabil și pentru produsele folosite pentru bărbați ? Indiferent dacă ești de sex feminin sau masculin, ai de a face cu produse numite cosmetice, de îngrijire a părului, pielii, fetei.…

Cancerul si glutationul

Fiecare celulă din corpul tău e prietena ta, face totul ca tu să fii bine, produce glutation.

Există o serie de voci în lumea științei longevității care susțin că durata ta de viață depinde de nivelul de glutation din celulele tale.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8001743

https://www.foundationalmedicinereview.com/blog/a-closer-look-at-the-benefits-of-glutathione-supplementation/

Spuneam mai sus că glutationul ajută alți oxidanți să își exercite efectele în corp. Este vorba, printre altele, de vitamina C și vitamina E, pe care le ajută să își mențină forma biologic activă ( adică forma care ne ajută pe noi să fie totul ok ) . Privește glutationul ca un soldat  curajos care îți apară toate celulele și sistemul genetic de toți dușmanii din mediul extern și intern. Pionii din fața reginei și regelui de la jocul de șah. Când pierzi pionii….într-un târziu pierzi și regina….apoi, regele. Uneori mai și câștigi, când ai câte un pion care ajunge la linia finală.

Ce face glutationul pentru tine ?

  • Asigură apărarea celulelor în fața proceselor de oxidare celulară.
  • Este prima linie de apărare împotriva substanțelor chimice , poluanților,toxinelor din mediul extern ( prin intermediul celulelor din piele, organul cu cea mai mare suprafață din corpul uman ).
  • Are efecte de modulare a inflamației, diminuând-o.
  • Este maestrul proceselor de detoxifiere.
  • Funcționează ca și un chelator : te scapă de încărcătura toxică cu mercur și alte metale grele.
  • Protejează ADN -ul din mitocondrie ( ADN defect= mitocondrie defectă = boli, cancer ).
  • Protejează și stimulează sistemul tău imunitar.
  • Are marea capacitate de a se autorecicla.
  • Asigură sănătatea cardiovasculară.
  • Protejează creierul față de bolile degenerative ( demență, Alzheimer ).

Ce se întâmplă când nu există suficient glutation în celule ?

În acest caz, toxinele se acumulează în ficat. Datorită diverselor reacții chimice care au loc în ficat, se produc toxine care sunt solubile în grăsime. Adică, se vor depune peste tot pe unde ai tu grăsime. Ești mai plinuț ! Felicitări ! Au unde să se depună toxinele. Ai inceput keto și slăbești, dar ai diverse simptome ( coșuri, dureri abdominale, greață, îți cade părul, tulburări de tranzit intestinal, somn neodihnitor ) ? Nu, nu este  din cauza lui keto. E din cauză că arzi grăsimile tale  , unde s-au depus aceste toxine. Odată cu eliminarea toxinelor în sânge vei dezvolta diverse simptome de detoxifiere. Asta e ! Pătimește ! Suferința e calea spre vindecare !

Unde se depun aceste toxine cu predilecție ? În țesutul din glandele mamare, prostată și creier.Poate de aici și explozia de demență, cancer de sân și prostată odată cu explozia de obezitate.

Care ar putea fi cauzele care pot să îți scadă nivelul de glutation din corp ?

După vârsta de 20 de ani, la fiecare cântare , cu tort , cu ” La mulți ani ! ” primești în dar și o scădere cu circa 8-12% / 10 ani a concentrațiilor de glutation . Specialiștii estimează că o reducere de 30% față de concentrațiile normale este suficientă pentru ca să se dezvolte leziunile celulare care, în final, duc la boli.

Studiile au arătat că un nivel adecvat de vitamină D este strict necesar pentru menținerea unor concentrații optime de glutation.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23770363

De unde putem să ne alimentăm cu glutation ?

Alimente bogate in glutation

Precursorii de glutation în corp sunt niste aminoacizi numiți : glicină ( este foarte dulce, se găsește sub formă de pudră, o puteți folosi la cafea, sau, pur și simplu luați o linguriță de glicină pe zi, sau mai multe ) , acidul glutamic și cisteina  sunt disponibili în diverse vegetale, foarte keto :

  • avocado
  • ceapă
  • spanac
  • sparanghel

Cred că ați sesizat că multe din rețetele mele conțin turmeric. Turmericul are o mulțime de beneficii pentru sănătate ( am scris și un articol despre asta, las linkul mai jos ), printre care și că stimulează producția de glutation.

Turmericul- condimentul medicament

Alimentele cele mai bogate în glutation sunt cele cu proteine animale de bună calitate, curate, bio, ecologice, neprelucrate, netestate chimic, neafumate. 

  • produsele lactate
  • ouă
  • carne

Ce suplimente sunt indicate ?

Dacă vrei să îți suplimentezi producția de glutation , o poți face în două moduri :

  1. suplimente cu glutation
  2. suplimente cu substanțe care cresc producția de glutation la nivel celular.

Problema cu suplimentele cu glutation este că doar o mică parte din acestea sunt absorbite la nivel intestinal. Formulele liposomale sunt cele mai indicate, dar au și un preț…..

Există , apoi, așa numitul acetyl-glutation, formă care poate fi absorbită de corp atunci când se ia sub formă de pastile.

Eu iau acum glutation redus, forma stabilă și activă necesară corpului pentru o bună funcționare. Forma redusă a glutationului se produce, în mod natural, atunci când mâncăm, deci, când are loc absorbția intestinală a glutationului din alimentele pe care le consumăm la o masă.

Nu vă las exemple de suplimente, pentru că nu fac reclamă la nici un produs. Citiți, prospectați piața și decideți pentru voi.

Suplimentele cu substanțe care stimulează producția de glutation conțin turmeric/ curcumin, armurai ( cunoscut sub numele de milk thistle ), compuși sulfurici ( MSM ) , N-acetilcistein ( da, citești bine , medicamentul ăla pe care ți-l dă doctorul când tușești ), acid lipoic și seleniu. Nu uita de vitamina D și magneziu. Adaugă și vitamina K2 pentru absorbția acestora din urmă.

Observi ? Nimic nu e de capul lui în corp !

Acum știi un pic mai mult despre glutation. Mult mai multe găsești la o cercetare proprie pe internet. Eu încerc doar să te inițiez și să te fac curios.

Be keto Be happy !

3 thoughts on “Glutationul – ” regele ” antioxidanților”

  1. 1. Majoritatea oamenilor consuma carne, lactate si oua deci sunt plini de glutanion :))))
    Aaa, stai, nu sunt organice. deci asta e subiectul articolului? + niste turmeric sa fie bine

    2. Veganii, in medie, din cauza eliminarii principaleor alimente care contin/stimuleaza productia de G ar trebui sa fie deficitari, repet, in medie. Asa e? N-am auzit de problema glutanionului la vegani … (nu sunt vegan)

    3. Acum serios, sa fi pe keto unde poti sa mananci cele mai bogate alimente in glutanion, ba chiar esti constrans prin eliminare sa o faci si sa mai si suplimentezi nu vad sensul.

    4. “E din cauză că arzi grăsimile tale , unde s-au depus aceste toxine. Odată cu eliminarea toxinelor în sânge vei dezvolta diverse simptome de detoxifiere. Asta e ! Pătimește ! Suferința e calea spre vindecare !” – asta cred ca e un basm care explica convenabil micile neplaceri venite odata cu schimbarea sursei de energie sau schimbarea abrupta a stilului de viata cand treci pe keto.

    1. O sa incerc sa o iau pe puncte, cred că sunt și întrebări și nedumeriri.
      1. Da, multi oameni mănâncă produse din carne, lactate și ouă. Multe procesate, tratate cu chimicale. Ceea ce scade mult din calitatea nutrienților. Se poate presupune că suntem plini de glutation, dar suntem și supraexpuși la diverse agresiuni chimice, fizice. Și mulți sunt și bolnavi, iau cate un pumn de medicamente. Deci, nu au suficient glutation.
      2. Sursele vegetale de glutation nu asigură un aport alimentar suficient de glutation. Da, veganii ar trebui să suplimenteze.
      3.Mukti incep keto că sa vindece ceva. Obezitatea este tot o boală, care duce la o stare de inflamație cronică. Că sa vindeci o inflamație dezvoltată pe parcursul a mai multor ani, vei avea nevoie sa suplimentezi , pentru că deja vii dintr-o etapa tărâță, iar doar o simpla modificare a stilului de viață alimentar nu îți poate reface toate sistemele într-un mod miraculos. E la fel că la cei care se antrenează susținut și iau diverse suplimente ca så își susțină organismul.
      4. Keto in sine nu are reacții adverse. Reacțiile adverse vin din cauza sindromului de sevraj la zahar ( keto flu ) si proceselor de detoxifiere.

      Mulțumesc pentru timpul acordat în citirea articolului și pentru comentariu.

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top
%d bloggers like this: