Thieves oil ( uleiul hoților ) – reteta home made

Cum prepari uleiul hotilor ? Plus legende si povesti.

Uleiul hotilor – legenda

Legenda spune că , în timpul epidemiei  de ciumă bubonică,  4 hoți intrau în casele oamenilor bolnavi sau morți și tâlhăreau . Totuși, nu s-au îmbolnăvit.

Într-un final au fost prinși și condamnați la moarte prin ardere pe rug. Judecătorul le-a oferit ” puțină ” clemență dacă spun cum de nu s-au îmbolnăvit. Cei 4 au povestit despre un amestec de uleiuri esențiale pe care l-au aplicat pe mâini, urechi, tâmple, picioare și pe masca pe care o purtau, acest amestec asigurându-le imunitatea mult invidiată. Nu au fost arși, doar spânzurați.

Amestecul de uleiuri esențiale a primit numele de ” uleiul hoților ” și este foarte folosit de către medicina alternativă într-o mulțime de situații. Despre asta m-am decis să vă povestesc astăzi, în aceste vremuri în care suntem atacați și decimați de o infecție virală pe care , încă, nu o stăpânim deloc.

Ingredientele folosite în prepararea Thieves oil sunt reprezentate de 5 uleiuri esențiale  de :

  • cuișoare
  • lămâie
  • scorțișoară
  • eucalipt
  • rozmarin

Rețeta Thieves oil ( amestecă totul într-o sticlă de culoare fumurie, prevăzută cu pipetă ) :

  • 40 picături ulei esențial de cuișoare ( clove )
  • 35 picături ulei esențial de lămâie
  • 20 picături ulei esențial de scorțișoară
  • 15 picături ulei esențial de eucalipt
  • 10 picături ulei esențial de rozmarin

Vei obține, astfel, amestecul de bază pe care îl vei folosi să prepari diluții, în funcție de modul de administrare pe care îl alegi.

Efectele  benefice relatate de-a lungul timpului sunt anecdotice dar, un studiu mai vechi, arată că difuzarea ( adică procedeul prin care se obțin aerosoli cu un aparat de difuzat ) de Thieves oil a scăzut semnificativ numărul de bacterii din căile respiratorii . Studiul a fost publicat în 1998 ( deci, nu chiar în Pleistocen ) . Bacteriile afectate au făcut parte din tulpinile Pseudomonas, Staphylococcus  și Microccocus. Deci, bacterii care pot deveni periculoase pentru noi . 

Pentru cei interesați, pun la dispoziție linkul către studiu.

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/10412905.1998.9700958

Am citit foarte multe ironii la adresa uleiurilor esențiale. Nu incerc să intru în polemici cu diverse persoane close-mind. Uleiurile esențiale au studii dedicate și chiar o revistă care se numește Journal of Essential Oil Research. 

Doar așa, ca idee. Medicina clasică neagă efectele științific dovedite ale administrării intravenoase  de cantități mari de vitamina C  în diverse boli foarte grave, chiar mortale ( cancer, gripă, septicemii, etc ). Azi dimineață citeam că doctorii din New York au început să trateze pacienții cu infecție gravă cu virusul ucigaș cu vitamina C intravenos, conform recomandărilor de la chinezi. Și iată cum Toma Necredenciosul devine Toma Credinciosul. E doar o paralelă.Eu cred că trebuie să ne informăm înainte să dăm cu piatra.

Uleiuri esentiale spa relaxare difuzor
Aparat de difuzat uleiuri esentiale

Există multe studii despre fiecare ulei esențial în parte din compoziția Thieves oil. Probabil că efectul de stimulare a imunității, de apărare împotriva microbilor, de decongestionare a mucoasei nazale și a sinusurilor, de promovare a sănătății arborelui respirator , etc este un efect de sumare.

Un studiu din 2017 arată că uleiul esențial d cuișoare și scorțișoară au inhibat creșterea Borrelia burgdorferi   în diverse culturi. Această bacterie este responsabilă de temuta boală Lyme.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29075628

Vaporii de scorțișoară au inhibat dezvoltarea  Haemophylus influenzae și Streptoccocus pneumoniae  în culturi . Aceste bacterii sunt responsabile de pneumonii, uneori fatale la persoane cu boli multiple și în vârstă. Studiul poate fi aprofundat accesând linkul de mai jos .

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30053847

Plamani respiratie
Respira bine!

Alte bacterii care cauzează infecții ușoare sau grave la oameni sunt E. coli și Staphyloccocus aureus. Există un studiu publicat în anul2012 care evidențiază că uleiul esențial de eucalipt  are efecte antibacterine împotriva acestor 2 bacterii .

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23570005

Uleiul esențial de lămâie are, de asemenea, și studii, și efecte antimicrobiene. Studiul pe care vi-l pun la dispoziție este chiar de dată recentă, din 2019.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31319195

Alte efecte benefice ale diverselor uleiuri esențiale din Thieves oil :

  • vindecarea rănilor : uleiul de scorțișoară și eucalipt
  • ameliorarea durerii: uleiul de eucalipt
  • efect de stimulare a stării de bine : uleiul de rozmarin

Pentru afirmațiile mele punctate mai sus există, de asemenea, studii. Am ales să nu le amintesc ca să nu devin prea plictisitoare. Cred că aspectele practice vă interesează cel mai mult.

 Cum poți beneficia de efectele miraculoase ale Thieves oil ?

  • difuzează în camerele casei tale
  • poți face inhalații de vapori , când ești răcit și ai nasul și sinusurile înfundate ( cum îmi făcea mama , când eram copil, cu un prosop în cap deasupra unei oale cu apă fierbinte )
  • se poate folosi la masaj, făcând o diluție  corespunzătoare în ulei de transport ( 1% )
  • folosind diluții de 0,5 ( pentru piele sensibilă ) până la 2% ( pentru piele normală ) poți folosi uleiul în creme cosmetice
  • spray : pune 5- 10 picături de Thieves oil în 30 ml apă distilată și dezinfectează ce dorești tu. Agită înainte de fiecare folosire . Mi-am pregătit și eu astăzi câteva sticluțe, inclusiv pentru când sunt la muncă.

Citiți și informați-vă întotdeauna despre uleiurile esențiale pe care le folosiți, despre riscuri  la copii, gravide animale, folosiți diluții corespunzătoare, luați-vă toate precauțiile necesare ca să nu vă expuneți sau să expuneți pe cineva la efecte secundare. Uleiurile esențiale sunt puternice. O picătură înseamnă mult. Dacă faci reacții locale pe piele, atunci când folosești un ulei esențial, e bine să nu îl mai folosești a doua oară. Fă lucrurile cu cap !  Sfătuiește-te cu cineva care este specialist în aromaterapie. Citește disclaimer up de mai jos. Nu recomand sub nici o formă uleiurile esențiale că metodă primară de tratament în vreo boală. Consultați întotdeauna medicul !

Sănătate și să respirați bine !

Tot despre imunitate :

Este important zincul - suplimente pentru imunitate
Zincul si imunitatea ta

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from lacra.blog

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Scroll to Top