Omleta “verde” cu somon afumat

În loc de somon puteți folosi macrou, cod, etc. Totuși, e recomandabil un peste gras.

Este un mic dejun foarte satios, keto ( indice keto de 2,4:1) , cu o cantitate redusă de carbohidrati.

Cantitățile sunt pentru o porție , care are următoarele valori nutritionale:

  • Total carbohidrati 8 g
  • Fibre 2,6 g
  • Grasimi 119,2 g
  • Proteine 33,4 g
  • Energie 1187 kcal

Ingrediente

  • 2 ouă
  • 100 g somon afumat
  • 30 g tija telina
  • 30 g spanac proaspăt
  • 50 g castraveți
  • 50 ml lapte de cocos
  • 100 ml ulei de cocos ( pentru prăjit)
  • 2 feliute lămâie
  • Turmeric, coriandru si pătrunjel uscat ( optional )
  • Sare si piper, dupa gust

Mod de preparare

  1. Bate ouăle cu laptele de cocos.
  2. Adaugă spanacul, tija de telina tăiată feliute si ierburile aromatice plus turmericul ( asta daca ai ales să le folosesti ).
  3. Asezoneaza cu sare si piper.
  4. Pregătește omleta în uleiul de cocos.
  5. Așează pe farfurie alături de somon, lămâie și feliute de castraveți.

Be Keto Be happy 😊 !

Omletă cu cocos

După cum va povesteam în alt articol, noi încercăm să evităm total produsele lactate traditionale. Iar cocosul…..Doamne! Poti face orice din cocos. Ieri am facut mozzarella. Dar, despre asta , în altă postare.

Pentru aceasta dimineață am ales o omletă cu cocos , ierburi aromatice bune pentru corp si turmeric, condimentul de aur, care are o mulțime de efecte pozitive asupra sanatatii.

Cantitățile sunt pentru 2 porții.

Valori nutritionale

  • Total carbohidrati 5,7 g
  • Fibre 2,7 g
  • Grasimi 55, 7 g
  • Proteine 17,7 g
  • Energie 582,5 kcal 
  • Indice keto = 2,3 :1

Cantitati

  • 6 ouă
  • 3 linguri lapte de cocos
  • 3 linguri ulei de cocos ( pentru prăjit)
  • 50 g cașcaval vegan ( vezi rețeta aiciCascaval de cocos – varianta home made )
  • sare si piper , dupa gust
  • 1 lingura coriandru uscat (optional )
  • 1 lingura patrunjel uscat (optional)
  • 1/2 lingura turmeric (optional )

Mod de preparare

Bate ouale cu laptele de cocos si celelalte ingrediente. Topeste uleiul de cocos intr-o tigaie si pregateste omleta. Serveste alaturi de cascavalul vegan .

Be keto Be happy !

 

 

Sos condimentat de cocos cu lamaie

Acest sos are un  indice keto de 3,3 :1 ,  asadar, il puteti folosi pentru imbunatatirea calitatii keto in meniuri care au indici mai mici.

Valori nutritionale pentru intreaga cantitate

  • total carbohidrati  0,9 g
  • fibre  0,3 g
  • grasimi 33,4 g
  • proteine  0,2 g
  • energie  291 kcal

Ingrediente

  • 1 catel usturoi pisat
  • 1 jalapenos proaspat, taiat si curatat de samburi
  • 1/2 lingurita sare nerafinata
  • 50 g ceapa verde ( eu nu am gasit, asa ca am folosit echivalentul in ceapa uscata )
  • 1 lingurita patrunjel verde tocat
  • zeama de la o lamaie de marime medie ( cam 3 linguri )
  • 200 g lapte de cocos ( partea solida a conservei  pe care o obtineti dupa ce ati pus conserva de lapte de cocos la frigider pentru cel putin 24 de ore )

 

Mod de preparare

  1. Toaca ceapa si piseaza usturoiul.
  2. Adauga totul intr-un blender sau mixeaza cu mixerul vertical timp de 30 secunde.
  3. Se pastreaza la frigider maxim 1 saptamana.

20181019_1523229124330159192447990.jpg

Be keto Be happy !

Paine de migdale

Astazi m-am incumetat sa fac o paine cu faina de migdale, pe care am servit-o alaturi de aripioarele cu sos indian pe care le-am pregatit ca si cina , pentru a nu pierde absolut nimic din deliciul sosului.

Aceasta painita se pregateste foarte rapid si este tare gustoasa si aromata.

 

Valori nutritionale pentru o felie ( cantitatea de ingrediente este pentru 12 felii )

  • total carbohidrati  3,9 g
  • fibre  2 g
  • grasimi 11,3 g
  • proteine  4,4 g
  • energie 126 kcal

Indice keto = 1,5:1

Ingrediente

  • 200 g faina de migdale
  • 20 g faina de psyllium
  • 4 oua
  • 50  g ulei de cocos topit, dar nu fierbinte
  • 125 ml apa calda
  • 2 lingurite praf de copt
  • sare,dupa gust

 

Mod de preparare

  1. Preincalziti cuptorul la 175 grade.
  2. Amesteca ingredientele solide intr-un vas.
  3. Bate ouale impreuna cu uleiul de cocos si apa calda.
  4. Amesteca si omogenizeaza bine lichidele cu solidele.
  5. Tapeteaza cu hartie de copt o forma de paine si aseaza aluatul in forma.
  6. Da la cuptor pentru 30-40 minute ( fa testul scobitorii ca sa stii cert cand e gata ).

 

20181020_145524-015468126578345549422.jpeg

 

Placinta de cascaval

Tot incerc sa ” compilez” diverse rețete keto, care să fie keto, usor si rapid de preparat, gustoase si apetisante. Nu e o munca prea ușoară, dar important e ca imi face placere. Experimentez si, ce imi reușește, mănânc si public 🤣🤣🤣, ce nu imi reușește, trece la reevaluare si mai incerc până reusesc.

Astăzi e vorba despre o plăcintă cu cașcaval, care poate fi servită ca gustare, pranz, garnitura la cină.

Are un indice keto 1,6: 1 , ceea ce o face destul de keto.

Cantitățile sunt indicate pentru 4 porții.

Valori nutritionale pentru 1 porție

  • Total carbohidrați 5,8 g
  • Fibre 2,7 g
  • Grasimi 39,9 g
  • Proteine 16,3 g
  • Energie 435,3 kcal

Ingrediente

  • 60 g faină de migdale
  • 25 g faină de cocos
  • 175 g cașcaval ras
  • 50 g ghee
  • 1 ou
  • 1 ou batut pentru uns plăcintă
  • Un praf de sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • Chimen sau alte condimente, după gustul tau

Mod de preparare

  1. Preincalzeste cuptorul la 175 °
  2. Topește ghee împreună cu cascavalul ras pe flacără mica , până obții un amestec fin. Da deoparte.
  3. Amesteca ingredientele solide intr-un vas.
  4. Bate oul si adauga-l în cașcaval. Amesteca bine.
  5. Ulterior, adaugă ingredientele solide în cașcaval și amestecă bine până obții un aluat ferm.
  6. Tapeteaza o formă rezistenta la căldură cu hârtie de copt și așează aluatul în formă, niveland cu mâna. Unge cu ou batut. Adaugă condimentele pe deasupra.
  7. Da la cuptor pentru circa 20 minute.

Be keto Be happy 😁!

Ce se intampla in corp când postim

Ca sa înțelegem foarte bine ce se întâmpla când postim, trebuie, prima data, sa înțelegem foarte bine ce procese fiziologice, metabolice, hormonale  se produc atunci când mâncam, mai ales ca am fost dresați sa mâncam non-stop: ia micul dejun, nu uita de gustare, trebuie sa mănânci la prânz, apoi, sa ții cont de gustarea de după-amiaza și , obligatoriu, sa iei cina înainte de somnul de noapte. Cum Dumnezeu sa nu ne îmbolnăvim dacă dam corpului mereu ceva de făcut , plus ca e bombardat cu toate toxinele din produsele de îngrijire, de curățenie a casei, din aer, din mâncarea procesata și rafinata, super tratată, din fructele și legumele tratate cu ierbicide, pesticide, din apa etc.

 

Când mâncam introducem in corp carbohidrați, grăsimi și proteine. Glicemia creste , ceea ce duce la secreția de insulina. Insulina are ca scop sa stocheze glucoza , in principal in ficat, dar și in mușchi, sub forma de glicogen, astfel încât  in sânge sa existe glucoza doar cât sa corespundă unui cubuleț de zahăr. 

Dar , capacitatea de stocare a glucozei in ficat și mușchi este limitată, depozitul de glicogen din mușchi și ficat atingând un maxim posibil de circa 5oo grame. Acest glicogen este sursa de glucoza atunci când corpul nu mai primește carbohidrați, este “ cămara “ cu zahăr, glucoza , pentru zile “ negre “.

Cand aceasta capacitate de stocare a glucozei, provenita din carbohidratii pe care ii mâncam , și-a atins punctul maxim, restul de carbohidrați, glucoza se stochează sub forma de celule grase, numite celule adipoase sau adipocite. Astfel, grăsimile consumate la o masa , alături de carbohidrați, nu sunt metabolizate in vreun fel, ci sunt direct stocate ca atare , in celulele adipoase. Proteinele participa la procese complexe , care nu fac subiectul acestui articol.

Deci, ce se întâmpla când postim ?  Pai, sa gândim in ordine inversa.

  • nivelul de insulina scade, deoarece nu mai exista aport alimentar de carbohidrați , ceea ce duce la  declansarea de  semnale  ce transmit corpului ca e timpul sa apeleze la rezerve pentru a asigura energia necesară funcționarii diverselor organe și sisteme ale organismului .
  • incepe arderea glicogenului, care este sursa de energie cea mai accesibila și cea mai ușor de folosit de către corp. Rezervele de glicogen din ficat ajung sa asigure energie pentru circa 24- 36 de ore. Apoi, corpul începe sa ardă grasime.

 

 

George Cahill, un expert in fiziologia postului, a definit etapele procesului  ingestie de alimente- post.

 

Acestea sunt : 

  1. Procesul de alimentație.( descris mai sus ).
  2. Procesul de digestie , de absorbție , de metabolizare a principiilor alimentare ingerate, care durează pana la 24 de ore ( înțelegeți ca atunci când mâncam masa după masa, și gustare după gustare, practic suprasolicităm , pana la epuizare toate sistemele organismului, nelăsându-se- i timp sa se odihneasca și sa se refacă ?! ). In aceasta etapa, dacă nu se consuma nici un aliment, se  inițiază utilizarea glicogenului stocat in mușchi și ficat.  Nivelul de insulina scade.
  3. Procesul de gluconeogeneza, care este un  “ talent “ deosebit al corpului  , ce consta in sinteza de glucoza din alte surse decât carbohidrați, adică din proteine și grăsimi. De aceea, in keto și postul prelungit nu se produce prăbușirea totala a glicemiei. Glicemia scade foarte mult, la valori considerate  hipoglicemice  ( hipoglicemie= scăderea glucozei din sânge ) , dar cei care postesc nu intra niciodată in coma. Interesant, nu !?
  4. Starea de ketoza se atinge după circa 48- 72 de ore de post. Acum începe arderea de grăsimi, proces stimulat de nivel scăzut de insulina din sânge.  In celulele de grasime sunt stocate așa numitele trigliceride, care sunt alcătuite dintr-o molecula de glicerol și 3 molecule de acizi grași. Când se produce mobilizarea grăsimilor din celulele adipoase , se descompun tocmai aceste trigliceride, proces in urma căruia se formează o molecula de glicerol și  3 molecule de acizi grași liberi. Glicerolul este folosit pentru sinteza de glucoza, prin procesul de gluconeogeneza descris mai sus . Acizii grași liberi sunt folosiți  ca surse de energie de către  de către majoritatea organelor din corp, dar, creierul nu poate folosi acizi grași liberi. Totuși, organismul uman este adaptat acestei situații, altfel nu am fi supraviețuit de-a lungul anilor.  Prin arderea acizilor grași se produc corpii cetonici, ketonele, pe care creierul adora sa le folosească.  Așadar, ketonele sunt deșeuri rezultate din arderea acizilor grași.
  5. Ultima faza este cea in care corpul  înțelege ca trebuie sa-și protejeze cel mai important constituent : proteinele. Cam după 5 zile de post  se produc cantități mari de hormon de creștere ( hormon antagonist insulinei ) , care se produce pulsatil in corp, hormon care  asigura cruțarea masei musculare și a țesutului conjunctiv , astfel încât proteinele constituente sa nu fie arse in procesul de gluconeogeneza. Energia necesară proceselor metabolice de baza este asigurata de arderea acizilor grași și utilizarea ketonelor . Glicemia este menținută cu ajutorul  gluconeogenezei  , care stimulează formarea de glucoza din glicerol, glicerol rezultat din descompunerea trigliceridelor din celulele grase din corp. Proteinele nu sunt folosite ca sursa de energie.

 

Asadar, când postești, “ te sucești “ . In loc sa arzi glucoza, arzi grăsimi. De aceea e un sentiment  deosebit sa te gândești : postesc și stau in canapea , la TV , și ard grăsimi ca motorul Diesel in funcțiune, dar, fără nici un efort. 👍😅

Este foarte logic ca așa se întâmpla. Gândiți-va doar ca omul din Paleolitic nu avea acces zilnic la mâncare, plus ca iarna și vânatul devenea dificil, și, cu toate acestea, noi am supraviețuit ca specie. 

 

Postul nu înseamnă starvitie , așa cum mulți interpretează greșit. Starvitia este atunci când te înfometezi fără voința ta, postul fiind o decizie  personală asumată, care se poate întrerupe  oricând îți dorești.

 

Daca te gândești sa postești, e bine sa iei legătura cu doctorul tău, cu nutritionistul, astfel  încât sa te poți informa asupra tuturor regulilor , pentru a nu te expune la riscuri periculoase pentru sănătatea ta. Citește, informează- te , întreabă, consulta-te și adresează- te medicului și experților in nutritie! Aceștia sunt, in acceptiunea mea, pași extrem de importanți pentru un efect maximal al postului asupra stării de sănătate și de bine al corpului.

Portabello cu oua, bacon și feta

Îmi era dor sa prepar  și sa mănânc ceva cu ciuperci, așa ca am calculat macroza pentru o rețeta cu ciuperci umplute .

E bine dacă găsești sa folosești ciuperci cu pălăria larga, încăpătoare, precum portabello.

Valori nutriționale pentru o portie

  • total carbohidrați  11,2 g
  • fibre  3,3 g
  • grasimi  82,8 g
  • proteine  35,6 g
  • energie 922 kcal

Indice keto = 1,7:1.

 

 

Ingrediente pentru 2 portii

  • 300 g ciuperci portabello ( 4 bucăți )
  • 100 g bacon tăiat fin
  • 100 g feta data prin razatoare
  • 2 oua
  • 100 ml ulei masline
  • Sare și piper , după gust.

 

Mod de preparare

  1. Preincalzeste cuptorul la 225 grade.
  2. Curată ciupercile de cotor și clădește-le printr-un jet de apa.
  3. Toarna ulei de măsline in fiecare ciuperca.
  4. Pune câte un ou in câte o ciuperca. Asezonează cu sare și piper.
  5. In celelalte 2 ciuperci vei distribui in mod egal amestecul de feta cu bacon.
  6. Pune ciupercile umplute intr-o tava tapetata cu hârtie de copt și sa la cuptor pentru 20- 25 minute.

 

20180923_0902277724440482437205399.jpg

 

Be keto be happy ! Pofta buna!

Alimente permise in keto

Haideți sa recapitulam despre keto.

Pasul 1: decizia.

Pasul 2 : documentarea, obținerea de informații.

Cred ca cei 2 pași merg mâna in mâna .

Pasul 3 : fa curat in frigider, cămara, dulapuri și dulăpioare. Arunca tot ce este ” junk” , cu zahăr sau derivate, cu carbohidrați ( făina, paste, orez, cartofi, gemuri/ dulcețuri, ketchup, sosuri, brânzeturi degresate și tot ce are eticheta ” degresat ” sau ” light” , sau ” fără zahăr” etc).

Pasul 4 : Fa cumpărături ghidându-te după liste cu alimente permise in keto. Documentarea e o etapa ” continua ” in keto.

Pasul 5 : caută bloguri despre keto și pune întrebări , atunci când ești in dilema sau ai nedumeriri. Majoritatea blogurilor conțin informații legate de dieta ketogenica, dar și meniuri, ceea ce te poate ajuta sa îți faci un plan al viitoarelor mese, având in atenție sa nu depășești 20 g carbohidrați pe zi , LUÂND IN CALCUL CANTITATEA TOTALA DE CARBOHIDRAȚI INDICAȚI LA VALORI NUTRIȚIONALE  sau CANTITATEA DE CARBOHIDRAȚI NEȚI. Tu alegi cât de strict vrei sa fii. Exista fibre alimentare care declanșează răspuns insulinic .

Documentează-te și documentează tot. Tine un jurnal cu evoluția greutății, dar și a circumferinței abdominale. Cantareste-te și măsoară-te o data pe săptămâna, nu mai des. Informează-te despre precauții, greșeli posibile, reacții adverse, aportul de suplimente, lichide și natriu ( sarea de bucatarie), potasiu (consuma sare Himalaya ) și magneziu plus vitamine. Calculează mereu câți carbohidrați mănânci pe zi. Nu depăși 20 g / zi.

 

Controlează întotdeauna eticheta produselor. Cumpara doar produse ce conțin maxim 5% carbohidrați. Uita de produsele alimentare procesate, rafinate. Procura alimente proaspete, ecologice, dacă e posibil, cu conținut mare de grăsimi. Uita de margarina, uleiuri din floarea soarelui, rapița , porumb, palmier, soia. Acestea conțin cantități mari de omega 3 , care induce inflamație  in corp, plus ca la producerea lor se folosesc semințe modificate genetic, ceea ce poate duce la modificări genetice in corpul tău, iar margarina și uleiul de palmier conțin grăsimi hidrogenate, adică precum cele aflate in săpunuri ( grăsimile hidrogenate se obțin printr-un proces numit saponificarea grăsimilor ).

 

Continue reading “Alimente permise in keto”

Pioneri ai tratamentelor prin dieta

Voi iniția, asa cum am promis intr-un articol anterior, publicarea unei serii de articole despre cei care lupta cu industria farmaceutică, aici numită “Big pharma ” , si industria alimentara, numită “Big food “,  pentru a demonstra că toate recomandările făcute până acum nu au făcut altceva decât să ne imbolnaveasca.

Unii dintre acești pioneri au avut mult de suferit de pe urma convingerilor lor, au fost denigrati, concediați, judecati.

Azi ma opresc la DR. ASEEM MALHOTRA , un cardiolog de renume din Marea Britanie, membru al Academiei regale medicale de acolo. El este si autorul dietei PIOPPI, o varianta a dietei mediteraniene, care este o dieta LCHF ( nu keto ).

Dr. Malhotra s-a adresat recent Parlamentului European sub semnul întrebării:

” Big food and big pharma- killing for profit ? “

Va invit sa urmăriți video de mai jos. Nu are nici un rost sa mai comentez eu ceva. Colegul meu britanic spune totul în prelegerea lui.

Vizionare plăcută !