Experienta proprie- postul de 7 zile ( partea întâi)

Înainte de sărbători ( si ma refer aici la Crăciun si Anul nou ) , am avut ocazia să testez un senzor care măsoară în fiecare secundă glicemia. Se folosește pentru a ajuta pacienții cu diabet de tip 1 , este cuplat cu o aplicatie de android care începe să emita un semnal sonor când glicemia scade sau creste sub un anumit prag stabilit de către cel care utilizează senzorul . Un asemenea sistem se numeste glucometru cu măsurarea continuă a glucozei si e o chestie foarte scumpa, ca pret, dar ușurează foarte mult viața celor care au diabet, ei beneficiind de alta calitate a vietii.

Spuneam intr-un articol anterior ca am fost diagnosticata cu cancer. De fapt, ca să nu supărăm pe Dumnezeu, un precancer, asa numit cancer în situ, ceea ce înseamnă că celulele canceroase nu si-au parasit locul de formare, nu au invadat ganglionii si nu au străpuns vasele de sânge, ca să poată conduce la metastaze. Dar, acest lucru nu m-a linistit. După o intervenție chirurgicală, am ales să refuz iradierea propusă ca si tratament, si am studiat foarte mult despre tratamentul alternativ, naturist si holistic , al cancerului. De ce ? Pentru ca exista o celula stem canceroasa, care oricand se poate multiplica si da nastere la un cancer invaziv, deci, lupta mea e împotriva acestei celule canceroase stem.

Continue reading “Experienta proprie- postul de 7 zile ( partea întâi)”

Cofeina,glicemia, ketoza si postul prelungit

Legat de stilul de viață keto există multe păreri și curente de opinie, cum ar fi: ce se calculează, carbohidrații totali sau neti, proteinele influențează sau nu glicemia si, implicit, ketoza, sau ” te arunca afară din ketoza”, datorită creșterii glicemiei, consumul de cafea?

Eu citesc foarte mult despre keto, a devenit o pasiune pentru mine , dar , probabil datorită profesiei mele, filtrez mult informația si ma bazez pe informatii care, intr-un fel sau altul, au un suport științific, logic , fiziologic.

Cand nu sunt foarte sigura, mai fac si experiențe pe mine.🤣

Există mulți ” guru” keto pe net, si multi susțin lucruri pe care nu le dovedesc cu nimic, doar asa, ca zic ei ca e asa, înseamnă că asa si e.

Eu caut studii sau experimentez pe mine, atunci când acest lucru e realizabil.

De aici si nevoia de a realiza un experiment personal legat de consumul de cafea în keto si influenta lui asupra glicemiei si ketozei.

Ideea mi-a venit ieri după ce am vizualizat 2 videouri care susțineau date diferite. Un “guru” care zicea ca să nu bei mai mult de o cafea pe zi ,deoarece te scoate din starea de ketoza, dar fără a argumenta în vreun fel această afirmație, si un altul care venea si cu date științifice și mecanisme fiziologice legate de efectul cafelei în corp.

Date concrete despre keto si cafea nu există, dar există un mic studiu efectuat pe 10 pacienți , care nu urmau dieta keto ( aspect foarte important de subliniat ) , cărora li s-a administrat 2 doze de cofeina la micul dejun. S-a demonstrat apoi, prin analize de sânge specifice, ca substanța numită cafeina stimulează semnificativ producția de ketone/corpi cetonici si creste si concentratia de acizi grași liberi din plasmă ( acizii grași liberi sunt substratul energetic de bază în keto, iar prin arderea lor se produc ketone). Pentru cei interesati se gasesc mai multe informatii aici.

Celălalt cunoscător în keto, care venea cu date argumentate fiziologic si științifice, susținea că o cana de cafea va induce mobilizarea de glicogen depozitat în mușchi ( glicogenul este forma de rezervă, de depozitare a  glucozei in corp) , ceea ce va duce la cresterea glicemiei, efect care este de foarte scurtă durată, dar, induce, de asemenea, arderea de acizi grași, cu creșterea ketozei.

Asa ca, zis si facut. Am pregătit o cafea bună și am inițiat experimentul.

Înainte de cafea :

  • Glicemie= 3,9 ( normal între 4 și 6 )
  • Corpi cetonici = 5,9 ( ketoza eficienta )

De menționat că sunt în a 3- a zi de post cu apă,ceai  si cafea,  dintr-un post prelungit pe care ni l-am propus, care se va întinde pe 5 zile. Despre asta, în alt articol.

La 5 minute dupa cafea :

  • Glicemie = 3,5 ( normal între 4 și 6)
  • Corpi cetonici = 6,4 ( ard grăsimi)

La 10 minute dupa cafea :

  • Glicemie =3,4 ( normal între 4 și 6)
  • Ketoza= 6,8 ( produc ketone la greu)

Sa interpretăm rezultatele:

  1. După consumul de cafea, ketoza a crescut, atât după 5 minute, cat si dupa 10 minute, deci, cofeina intensifică arderile de acizi grași, crescând ketoza.
  2. Glicemia a scazut după consumul de cofeina, datorită scăderii insulinei din sânge, ceea ce duce la stimularea arderilor de grăsimi.

Concluzia e că pot  bea  bea cafea în dieta keto si in timpul postului intermitent prelungit, fără să îmi ciupesc autofagia si starea de ketoza. Nu e nevoie de cafea decofeinizata, asa cum sustin unii. Dar, ca orice lucru în viață, nu trebuie făcute excese, adică să beți cafea dupa cafea , si doar cafeaua sa fie substratul hidratarii corpului.

 

 

Noi bem circa 5 cafele pe zi, cam 160-200 mi fiecare.

 

Dar, ce e valabil pentru mine, poate nu e valabil pentru tine. Fiecare metabolism e unic. Unii raspund prin creșterea glicemiei după cafea, deci, insulina, care scade cetoza si va afecta autofagia ( daca asta tintesti). Testeaza-te macar odata ca să îți poți cunoaște corpul !

Nu fa aceste experiențe acasă fără supraveghere medicală ! Ce alegi sa faci, e pe propria ta răspundere .

 

Be keto Be happy !