Home made deodorant solid cu portocala și palma rosa

Se poate ca tu singură, singurică să prepari un deodorant solid , adică ceva home made, DIY = do it yourself ? Da, de ce nu ?

Chiar ieri vorbeam cu o vecină care era îngrozită de cate ingrediente există într-un deodorant. Ea stătea la o cafea și eu pregăteam deodorantul meu. A văzut cu ochii ei cât de repede se prepară ceva fără otrăvuri și substanțe cancerigene.

Am experimentat și alte rețete, dar asta mi s-a lipit de suflet. Nu este vreo rețetă complicată, dar are 2 ingrediente secrete: ceara candalilla și făina de arorut ( arrowroot ).

Despre ingrediente

Despre ceara candelilla am învățat recent. Nu știam ce e cu ea. Am citit că e foarte indicată în producerea de deodorante solide. Îmi place să experimentez, așa că am cumpărat.

Este o variantă vegan a cerii de albine. Când o folosești in produsele tale cosmetice ,folosești jumătate din cantitatea de ceară de albine.

Pudra sau făina de arrowroot este înlocuitorul perfect al talcului , binecunoscutul talc care acum este clasificat ca și substanță cancerigenă. Este mult folosită în bucătărie, dar și în produsele cosmetice.

De ce am ales uleiurile esențiale pe care le-am ales ?

Uleiul esențial din arbore de ceai este un dezinfectant, cel de portocală conferă o senzație de prospețime, miroase extrem de frumos ( pentru gustul meu ), are efecte antibacteriene și de reducere a stresului. Uleiul esențial de palma rosa este nou intrat în cămara mea cu uleiuri esențiale, dar sunt îndrăgostită iremediabil de aroma lui. Mirosul îmi evocă mirosul trandafirilor. Este foarte folosit în diverse afecțiuni ale pielii, dar are și efect relaxant, de regenerare celulară, de prevenire a inflamațiilor, etc.

Haideti să vedem ce și cum e cu rețeta asta.

Ai nevoie de un sistem bain marie, o baghetă de sticlă sau lemn, un castron, un cantar de precizie și recipiente goale pentru deodorant. Eu am folosit 3 recipiente de 75 ml fiecare. Totul trebuie sa fie foarte curat.Inclusiv ingredientele.

Ingrediente

  • 20 g ceară candelilla
  • 15 g unt de cacao
  • 120 g ulei de cocos
  • 15 ml ulei de masline
  • 120 g pudra de arrowroot
  • 30 g bicarbonat de sodiu
  • 30 picături ulei esențial de portocală
  • 30 picături ulei esențial de palma rosa
  • 6 picături ulei esențial din arbore de ceai

Mod de pregătire

  1. Pune ceară, untul și uleiurile de cocos și măsline pe o baie de apa .
  2. Lasă pe flacără medie-mica până se topesc toate grăsimile.
  3. Amesteca.
  4. Ia vasul de pe foc.
  5. Cântărește ingredientele solide într-un vas.
  6. Amesteca solidele cu lichidele.
  7. Adaugă uleiurile esențiale și amesteca bine, din nou.
  8. Toarnă conținutul în recipiente.
  9. Dă recipientele la frigider până deo se solidifică.
  10. Ulterior, se poate pastra la temperatura camerei.

Se pot folosi și alte combinații de uleiuri esențiale compatibile, după gustul tău.

Cel mai bine e să îl folosești pe pielea udă, masând ușor , până intra in piele. Asigură protecție pentru întreaga zi ( în cazul meu, să nu uităm că fiecare organism e diferit ).

Reteta bonus special pentru tine

Parfum unisex facut acasa - cosmetice home made - lacra.blog
Parfum unisex facut acasa

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top
%d bloggers like this: