Un deliciu : negresa keto cu cocos.

Negresa keto cu crema de cocos
Știu ca am mai făcut negrese și cred că o să mai fac! Nu se fac greu, sunt bune, sunt cu ciocolată: trei motive să continuăm să facem negrese.Valorile nutriționale sunt indicate pentru întreaga cantitate, pentru că nu știu cum te vei decide tu să tai prăjitura.
Ingrediente
Negresa
- 200 g ciocolată min 90 %
- 150 g unt la temperatura camerei
- 3 ouă la temperatura camerei
- 150 g eritritol
- 30 g cacao cernută
- 30 g făină de cocos
- 1 praf sare
Umplutură
- 200 g fulgi de cocos
- 50 g eritritol
- 50 g unt
- 250 g frișcă lichidă
Glazură
- 120 g frișcă lichidă
- 100 g ciocolată min 90 %
- 50 g eritritol
Mod de preparare
- Preîncălzește cuptorul la 180 de grade, tapetează cu hârtie forma de copt. Este mai ușor să scoateți prăjitura dintr-o formă cu pereți detașabili.
- Pune untul, eritritolul și ciocolata la topit, pe foc mic, amestecând mereu. Foc mic! Când s-a topit crema, dă deoparte de pe foc.
- Adaugă câte un ou, mixând până oul anterior este total încorporat.
- Adaugă cacao și amestecă bine.
- Adaugă sarea și făina de cocos și împăturește aluatul cu o spatulă până se transformă într-un aluat lucios și consistent.
- Toarnă în formă, netezește, dă la cuptor 13-15 min. Trebuie să se prindă, fără să fie pătruns. Lipicios și moale la suprafață! Altfel este ars. Sfatul meu: mai bine mai nefăcut. Lasă la răcit.
- Pentru umplutură: untul, eritritol și frișcă pe foc să se topească și combine. Toarnă peste fulgi, amestecă, toarnă peste blatul răcit. Lasă la răcit.
- Ganache: încălzește frișca până aproape să fiarbă, fără să fiarbă. Ia de pe foc. Toarnă peste ciocolata bucăți și eritritol, lasă neatins 3 minute. Amestecă, lasă la răcit până devine cremoasă, toarnă peste prăjitură. Lasă la răcit. Poftă bună!
Note
Macroza= 4- 5- 91% ( keto )
Dacă împarți astfel încât să ai 20 de bucăți, o să ai 3 g carbi neți pe o porție. Super, nu ?
Be keto Be happy !
Valori nutritionale /portie
Calories: 5555kcalCarbohydrates: 121gProtein: 70gFat: 559gFiber: 60gSugar: 18g
Ai încercat această rețetă?Mentioneaza @beketobehappy26 sau tag #beketobehappy26!
