Rezistenta la insulina si derivatele lactate

Ce legatura exista intre rezistenta la insulina si derivatele lactate ?

Insulina este un hormon de creștere ( inclusiv în greutate ). Rezistența la insulină duce la obezitate. Derivatele lactate fac parte din obiceiurile noastre alimentare de zi cu zi. Și acum te întrebi : ce legătură există între insulină și derivatele lactate ?

Dacă ești un adept al stilului de viață keto/ LCHF , probabil că ai citit despre măsurile pe care le poți adopta când ai atins un platou, când ai început să nu mai scazi in greutate, ba chiar să iei ceva greutate la cantar. Una dintre aceste măsuri este să renunți la derivatele lactate. Studiile arată că proteina numită cazeină din laptele de vacă este greu de digerat de corpul uman și are efecte inflamatorii. Inflamația, fie ea de tip acut, sau cronic, înseamnă și retenție de apă. Deci, creștere în greutate sau , dacă ai noroc, intrare în faza de platou.

Dacă ai timp și ești interesată/interesat de mai multe informații legate de diferențele între diversele tipuri de cazeina, poți citi articolul de mai jos :

Laptele de capra versus laptele de vaca

Laptele de capra vs laptele de vaca
Derivate din lapte de capră versus derivate din lapte de vacă

Despre rezistenta la insulina

Există o pandemie de obezitate. Obezitatea este secundară rezistentei la insulină ( adică, invers spus, scăderii sensibilatii la insulină ) la nivelul celulelor din corp. Astfel apare sindromul metabolic , un sindrom care înglobează multe boli grave : diabet de tip 2, obezitate, rezistență la insulină, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare ).

Când corpul este permanent expus la concentrații crescute de insulină își pierde capacitatea de a a mai fi sensibil la insulină ceea ce rezultă în valori crescute ale glicemiei.

Când glicemia creste, pancreasul primește semnal să secrete și mai multa insulina. Care se adaugă concentrantiilor deja crescute de insulină, ceea ce duce la agravarea rezistenței la insulina la nivelul celulelor, deci, iar glicemie mare, iar insulina multă, etc. Așa se dezvoltă un cerc vicios care , dacă nu este întrerupt, duce la un cortegiu de boli grave ( amintite mai sus).

Așadar, daca gândim repede, măsurile de a preveni rezistența la insulină sunt cele care înseamnă că se mențin concentrații scăzute de insulină, adică, glicemii normale, ceea ce înseamnă că sensibilitatea la insulina a corpului va fi cea normala. Poți să remiti rezistența la insulină? Da, poți ! Keto , LCH, LCHP ( low carb high protein) , dietele de tip mediteranean reprezintă abordări dietetice care te pot ajuta să scapi de kilogramele in plus, dar și de bolile asociate.

Se știe foarte clar că alimentele cu conținut crescut de carbohidrați, mai ales carbohidrați cu absorbție intestinala rapidă ( tip zahar, făină albă și derivate, cartofi, etc ) duc la o creștere rapidă a glicemiei. Asta face că pancreasul sa secrete rapid insulina într-o concentrație care este necesară pentru a restabili glicemia normala. Corpul nu vrea abateri de la ce știe el că este normal pentru că el să funcționeze bine.

Cu cât conținutul în carbohidrați este mai redus, cu atât este mai redus în intensitate răspunsul în creșterea glicemiei, deci, și secreția de insulină. Exista , însă , un grup de alimente care se abat de la această regulă: laptele și derivatele lactate. Consumul lor nu duce la creșterea glicemiei, dar provoacă secreție de insulină. De ce ?

Nu doar carbohidrații declanșează secreție de insulină. Ci și proteinele. Iar derivatele lactate conțin proteine. Asta se știe.

Ce se întâmplă în corp când consumăm produse lactate? ( în termeni de glicemie și secreție de insulină)

Lactate smantana frisca

Proteinele din lactate sunt reprezentate de cazeină și zer.

M-am uitat pe o serie de studii care au evaluat efectul de stimulare a secreției de insulină al produselor lactate in cazul persoanelor sănătoase și la pacienții cu diabet. Efectul a fost cuantificat prin urmărirea glicemiei, insulinei, aminoacizilor și a unor hormoni ( GIP și GLP-1 ). Proteinele sunt alcătuite din lanțuri de aminoacizi . Poți citi mai multe despre aminoacizi în articolul de mai jos :

https://lacra.blog/2020/10/22/sa-intelegem-proteinele-gluconeogeneza-keto-prima-parte/

Zerul

Este proteina din derivatele lactate ( și lapte, bineînțeles ) care duce la o diferență mare intre glicemie și secreția de insulină, un aspect disproporționat.

După o masă cu conținut în zer , pancreasul a secretat o cantitate dubla de insulină față de cea secretată după consumul de pâine cu făină albă. Glicemia a rămas normală , deci, nu lactoza a dus la stimularea secreției de insulină.

Consumul de proteina din pește sau de gluten are un efect nesemnificativ asupra secreției de insulină.

Lactate lapte

Concluzia este că proteina din zer este desfăcută rapid in aminoacizii componenți ( în intestin ) , aminoacizi care stimulează secreția de insulină ( leucină, isoleucina, treonina, valină și lizină ).

Ce știm ? Insulina este un hormon de creștere și depunere. Insulina inhibă producția de corpi cetonici. Cu ceea ce este dovedit mai sus, se poate explica de ce renunțarea la derivatele lactate când ai atins faza de platou in dieta keto / LCHF te poate ajuta să depășești o fază de platou.

Cercetătorii au studiat efectul băuturilor cu aminoacizii amintiți mai sus asupra persoanelor sănătoase. Așa au dovedit că cei 5 aminoacizi ( competiție în proteina din zer ) duc la creșterea accentuată a eliberării de insulină, fara nici un efect asupra glicemiei. Adică, după ce mănânci produse lactate ai glicemie normala, dar insulină multă.

Zerul, insulină și diabetul de tip 2

Dar ce se întâmplă când persoana are diabet de tip 2?

Cercetătorii au dovedit că o masă cu produse care conțin zer , in cazul persoanelor cu diabet de tip 2 , scade oscilațiile glicemiei și induce un control mai bun al diabetului.

Dacă vrei să mă întrebi de cazeina, îți pot spune că are un efect nesemnificativ asupra secreției de insulină in multe studii științifice.

Acum știi mai multe despre efectele consumului de lactate asupra corpului tău. Te ajută să știi? Sigur că da ! Informația este o armă puternică.

Be keto Be happy Be healthy !

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top
%d bloggers like this: