Ce este sarea Epsom-detoxifiere

Sarurile Epsom = sulfatul de magneziu

Ce este sarea Epsom despre care se vorbeste atat de mult?

                                                                                                                                                                         Într-un articol anterior am dezbătut importanța magneziului în corp. Un mineral despre care se uită adesea atunci când se recomandă probe de sânge, deși magneziul este indispensabil pentru aproximativ 300 de procese chimice care se desfășoară în corp. Pentru a citi articolul respectiv , accesați linkul de mai jos.

Magneziul-mineralul important pentru sanatate
Magneziu- mineralul prea des uitat

Pot sa am lipsa de magneziu cand proba de sange e normala?

Se consideră că aproximativ 90% din populația globului este deficitară in magneziu. Dar,  o să îmi spuneți, eu mi-am făcut analize și totul arăta bine. Cu toate astea sufăr de oboseală, mai fac și niște cârcei, mă mai ia și cu palpitații, nu mă trezesc perfect odihnit, etc.

Există o explicație !

Probele de sânge măsoară magneziul din sânge/ plasmă, nu concentrația lui din celulă. Nici o probă de sânge nu poate evalua realitatea din interiorul celulelor. Poți să ai rezultate foarte bune la analizele uzuale, dar în celule să fie deficit. Deficit care îți dă simptome.

Se absoarbe magneziul prin piele?

Se consideră că cea mai eficientă cale de absorbție a magneziului în corp este prin intermediul pielii. Exista multe dispute legate de subiect. De ce ? Unele studii au fost sponsorizate de cei care produceau comprimate cu magneziu. Normal că aceștia aveau nevoie sa denigreze calea de absorbție cutanată a magneziului. Business is business !

În rest, există o multitudine de suplimente sub formă pastile care conțin magneziu, din care magneziul se absoarbe mai mult sau mai puțin, dar niciodată în totalitate. S-ar putea să fi extrem de convins că ai luat cel mai scump supliment de pe piață și să afli că beneficiezi doar de 13- 15 % din magneziul conținut, restul pierzându-se .

Ce este sarea Epsom ?

Numele vine de la numele localității în care a fost descoperită, Epsom, din comitatul Surrey, Anglia.

Este sulfatel de magneziu.

Este folosită de sute de ani împotriva tulburărilor digestive, insomniei, fibromialgiei. Nu există, din păcate, studii științifice care să probeze eficiența acestor săruri în bolile amintite.

Eu fac des bai cu săruri de magneziu. În postul prelungit reprezintă calea prin care îmi asigur un nivel de magneziu , pentru că nu înghit nici un fel de pastile/ suplimente. În rest, sunt băi de detoxifiere și relaxare. Mai pun și niște sare Himalaya, ghimbir, bicarbonat de sodiu, uleiuri esențiale, bentonite clay ( argilă albă) , căștile pe urechi, muzică de relaxare și mă bucur de circa 20-30 de minute de liniște și timp pentru mine.

Ce este sarea Epsom- spa cu saruri
Spa la tine acasa

Cum acționează sarea Epsom ?

Sarea este solubilă în apă. Adică se descompune în apă în magneziu și sulfat.

Exista un studiu care susține că nu se produce nici o absorbție a magneziului prin intermediul pielii. Din păcate nu am putut afla dacă  a fost un studiu comandat, deci nu îi pot da în totalitate crezare . Când lucrurile nu sunt transparente, am semne de întrebare. Dar, primul autor al studiului este un adept al comprimatelor cu magneziu. Poate că a fost plătit de industria medicamentelor ca să promoveze comprimatele și nu uleiurile, cremele, sărurile Epsom. Nu știu ! Că nici studii clare în favoarea acestei căi de absorbție transcutanată nu prea există.

Băile cu saruri Epsom pot furniza magneziu. Cel puțin așa am tot citit eu, prin diverse articole. Nu consumăm suficient magneziu în dieta clasica, plină de carbohidrați, cu produse ultraprocesate și valoare nutritivă zero. Și când consumăm așa cum trebuie, este posibil ca fitații și oxalații din alimente ( de exemplu, unele vegetale ) să interfere cu absorbția magneziului, ducând la deficite.

Există un studiu mic, discutabil, deoarece nu a beneficiat și de un grup de control, efectuat pe 19 persoane sănătoase. Autorii susțin că doar 3 persoane nu au evidențiat o concentrație crescută a magneziului după băile cu saruri Epsom. Mai jos găsiți date atât despre studiul pro, cât și contra privind calea de absorbție cutanată a magneziului.

http://www.epsomsaltcouncil.org/wp-content/uploads/2015/10/report_on_absorption_of_magnesium_sulfate.pdf

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5579607/

Eu sunt din cei care cred .

Nu pun niciodată săruri Epsom în mâncare sau în apa pe care o beau. Pe lângă gustul neplăcut, te poți trezi cu un efect laxativ de nu mai părăsești baia pentru o perioadă.

Dacă te decizi sa faci baie de detoxifiere, este foarte important sa te hidratezi bine pe tot parcursul perioadei de relaxare în apă. Asta ajuta sistemul limfatic să curețe mai ușor toxinele.

De asemenea, adepții acestor băi recomandă să nu te clătești și să nu te usuci cu prosopul după baie. Ia-ți un halat de baie pe tine și odihnește-te relaxat în pat/ canapea/ fotoliu. Mie mi se întâmplă , adesea, să trag un puiuț de somn după. Wow ! Ce fain e !

Mod de folosire

Apa fierbinte în cadă+ cam 350-400 g sare Epsom . Stai cel puțin 15 minute în apă.

Mai poți folosi sărurile Epsom și ca exfoliant pentru ten. Poți pune câteva grame în palme și îți poți masa tenul. Clătește apoi fața cu apă călduță.

Există voci care spun că ajută și la îmbunătățirea volumului părului. Poți pune câteva lingurițe în balsamul tău de păr , si lași tratamentul să dureze cam 10 minute, după care să te clătești.

Eu imi pregatesc o cada cu apa fierbinte, magneziu Epsom, ceva uleiuri esentiale, o sticla de sifon, pun muzica, aprind lumanarele si betisoare parfumate si ma bucur de oaza mea de liniste. Tratament cu obiectiv multiplu : detox, antistress, anti oboseala musculara, meditatie, recunostinta. Si mai adauga tu !

Am scris acest articol pentru cei care vor să încerce detox. E doar un articol orientativ.

Be keto Be happy !

Mai multe despre importanta magneziului pentru sanatatea ta

Care este cel mai bun supliment cu magneziu pentru tine?

Comentariile sunt apreciate

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top
%d